Ste chianci na funtana scurisciuta
Ste chianci na funtana bbandunata,
la voce sova fresca e cristallina
na vocca senza voce ha divintatu.
Iu mi ricordu ti tant’anni arretu
quannu piccenna sceva ogni matina,
cu lu vummile, nu sicchiu o na minzana
ca l’acqua sova fresca rricalava.
No si paiava niente, era pi tutti,
quiru bbene ti Ddiu ca edda minava
e li vagnedde cu lu core cuntente
scévunu volentieri alla funtana.
Ca la funtava era nu postu ambìto,
pi li vagnedde ‘n cerca di maritu.
Li megghiu matrimoni, ca ìu sacciu,
sotta gli uècchi sua ònu zziccatu,
comu na mamma edda tutti amava
e qualche vota faceva la rufiàna.